Povestea noastră
… a început pe 21 martie 2001, odată cu deschiderea unui cabinet stomatologic cu două unituri dentare. Echipa era formată din șase medici organizați pe departamente, fiecare având o anumită specializare, ceva inovator la acel moment.
Opt ani mai târziu, efortul nostru susținut a dat roade: încrederea pacienților noștri și numărul din ce în ce mai mare al celor care apelau la serviciile noastre ne-au făcut să ne dăm seama că aveam nevoie de un spațiu mai generos. Ne doream o clinică mare, unde să integrăm servicii complexe, inclusiv propriul laborator de tehnică dentară, pentru a le asigura pacienților noștri toate serviciile de care au nevoie, rapid și într-un mediu cât mai confortabil. Așa că, în 2008 am cumpărat un teren pe care am construit clinica noastră de astăzi, un spațiu special dedicat, ducând astfel stomatologia privată din Cluj la un alt nivel.
Dornici să împărtășim experiența noastră profesională și altor medici, în 2010 am lansat divizia STOMESTET Study – un centru educațional de medicină dentară, al cărui obiectiv este de a facilita accesul la cursuri specializate (protetică dentară, ocluzie, parodontologie etc), atât teoretice, cât și practice, pentru medici din întreaga țară.
În toți acești ani, echipa noastră s-a mărit constant, însumând astăzi un total de 50 de persoane, atât în departamentul medical, cât și în cel non-medical. Echipa medicală este formată din 16 medici, iar liderul este profesorul universitar Dr. Smaranda Buduru, medic primar stomatologie generală și protetică dentară, Doctor în științe medicale, cu numeroase studii apărute în publicații de specialitate și Key Invited Speaker pentru numeroase congrese și conferințe naționale și internaționale.
Am continuat pe drumul pe care am pornit de la bun început, dezvoltând fiecare departament în parte, astfel încât fiecare medic să se specializeze în domeniul său de activitate, pentru a le putea oferi pacienților noștri tratamente complexe de calitate. Echipa noastră este complet dedicată pacienților, prin atenția pe care o acordăm ca echipă tuturor pacienților, fiecare caz fiind abordat multidisciplinar pentru a oferi soluții de tratament personalizate complete. Dincolo de investițiile constante în aparatură și tehnologie de ultimă generație, credem în calitatea și caracterul uman, prin urmare ne străduim dincolo de profesionalismul obiectiv să păstrăm empatia și dragostea față de meserie și oameni.
Din 2021 suntem partenerii Grupului MEDLIFE, un parteneriat construit pe valori și principii comune, prin care ne dorim să le oferim pacienților noștri soluții inovatoare și o experiență confortabilă și pozitivă. Continuăm să ne trăim visul și să facem stomatologie de calitate ca și până acum, principalul obiectiv cu care am pornit la drum și de la care nu ne vom abate niciodată.
„Binele pacientului a fost dintotdeauna principalul meu obiectiv. Atunci când vezi omul ca un întreg și îi înțelegi dorințele, temerile, așteptările, este imposibil să nu-ți dorești să găsești calea de a-i reda zâmbetul care îl reprezintă și îl pune în valoare. Sunt lucruri care mă leagă profund de pacienții mei, în locul cărora mă pun de fiecare dată, ceea ce mă ajută mai mult decât orice să le ofer rezultatele pe care le așteaptă, uneori poate de o viață.”