Implant dentar
Implantul dentar este un tratament din ce în ce mai solicitat în ultimii ani. Se estimează că, la nivel global, peste 3 milioane de persoane apelează la acest tratament stomatologic.
Potrivit Academiei Americane de Implantologie Dentară, implantul dentar este singurul tratament prin care pot fi înlocuiți unul sau mai mulți dinți lipsă și care poate să redea funcționalitatea și estetica naturală a acestora în proporție de 99%.

Efectele funcționale și emoționale ale edentației
Lipsa dinților (edentația) poate să afecteze semnificativ calitatea vieții, atât din punctul de vedere al funcționalității și esteticii danturii, cât și din punctul de vedere al sănătății fizice și mintale.
După tratamentul cu implant dentar, pacientul își recapătă complet funcția masticatorie, dar și zâmbetul.
Implantul dentar – cea mai modernă metodă de înlocuire a dinților lipsă
Tratamentul cu implant dentar este recomandat ca metodă de înlocuire a dinților lipsă sau care se află într-un stadiu avansat de deteriorare.
Implantul dentar este soluția cea mai recomandată de medicii stomatologi la nivel mondial, pentru că preia toate funcțiile și caracteristicile unui dinte natural. Potrivit US National Library of Medicine National Institutes of Health, rata de succes a procedurilor cu implant dentar este de peste 98% la nivel global, fiind considerat o soluție de tratament pe viață. Cu toate acestea, rata de succes depinde de calitatea implantului dentar și de complexitatea cazului, experiența medicului curant, precum și de respectarea indicațiilor acordate pacientului de către medic.
Un studiu efectuat de DENT ESTET, în 2020, arată că aproximativ 70% dintre români au cel puțin un dinte lipsă. Dintre pacienții care au apelat deja la implantul dentar, 93% s-au declarat satisfăcuți de alegerea făcută.
Avantajele tratamentului cu implant dentar
Ameliorează sănătatea dentară și generală
- Tratamentul cu implant dentar ajută la prevenirea accentuării resorbției osoase. Osul alveolar începe în mod natural să se atrofieze din momentul în care dintele a căzut sau a fost extras. În absența unui tratament imediat, resorbția osoasă poate să ducă la complicații, inclusiv la pierderea dinților din vecinătate. Volumul osos poate să scadă cu 50% în primii trei ani de la pierderea dintelui, în consecință, intervențiile pot să devină mai complicate.
- Implantul dentar arată și funcționează ca un dinte natural. După inserare, implantul se osteointegrează, prevenind resorbția osoasă. În acest fel, armonia feței și sănătatea țesuturilor moi sunt menținute.
- La nivel general, tratamentul cu implantul dentar ameliorează sănătatea organismului. Pacienții pot avea o alimentație echilibrată și normală.
Reprezintă o soluție de încredere, pe viață
- După aproximativ 3 luni de la inserare, implanturile dentare se osteointegrează, respectiv devin corp comun cu osul, și astfel nu există riscul apariției mobilității implantului.
- Sunt cea mai bună investiție în ceea ce privește înlocuirea unui dinte lipsă, pentru că dacă se respectă regulile de îngrijire orală, implanturile dentare pot rezista o perioadă foarte lungă de timp.
Redă estetica zâmbetului
- Implantul dentar protezat are efect de facelifting, corectând eventualele asimetrii ale feței care pot apărea după pierderea dinților. Efectul este spectaculos mai ales în cazul pacienților cu multiple edentații dentare, ce dau feței un aspect îmbătrânit.
- Din punct de vedere estetic, ajută la stimularea încrederii în sine.
- Implantul dentar susține o stare optimă de sănătate orală.
- Coroana dentară definitivă fixată pe implant este personalizată în funcție de culoarea, forma și dimensiunea dinților naturali. Zâmbetul capătă astfel un aspect natural.
Masterplanul® DE Implantologie Digitală
Protocol unic în România aplicat în cadrul clinicii STOMESTET – DENT ESTET
Masterplanul DE Implantologie Digitală este un protocol de lucru care vizează tratamentele cu implant dentar, menit să asigure pacienților o experiență completă în clinica STOMESTET.
Cu ajutorul unor tehnici medicale și digitale de ultimă generație sunt reduse timpul de așteptare și disconfortul în cabinet și cel resimțit la procedurile cu un anumit grad de invazivitate.
Centrul integrat de implantologie STOMESTET înseamnă:
- Echipa multidisciplinară
- Implanturi dentare premium
- Mentenanța implanturilor dentare
- Departamentul de protetica dentară – Alte servicii
Masterplanul DE Implantologie Digitală include toate etapele, începând de la investigațiile inițiale, intervențiile chirurgicale și mentenanța implanturilor, într-un mod fluent și eficient.
Avantajele tratamentului cu implant dentar la STOMESTET – DENT ESTET
STOMESTET – DENT ESTET All-In-One® Clinic
Toate etapele de tratament și investigațiile clinice digitale sunt realizate la aceeași clinică. Astfel, sunt scurtate timpul de așteptare al pacientului și durata totală a tratamentului cu implant.
STOMESTET – DENT ESTET Strong Team
Echipa medicală STOMESTET este formată din specialiști certificați internațional, cu experiență amplă dovedită în practică. Tratamentele sunt realizate de o echipă de specialiști: implantolog, protetician și tehnician dentar.
STOMESTET – DENT ESTET Guaranteed®
Tratamentele cu implant dentar realizate la STOMESTET sunt garantate printr-un document unic ce atestă calitatea tratamentelor – Certificatul de ASUMARE a CALITĂȚII. Implanturile dentare, respectiv materialul constitutiv, beneficiază de o garanție extinsă oferită de producător, de la 20 de ani până la garanție pe viață.
STOMESTET – DENT ESTET 360Safety®
Clinica STOMESTET urmează protocoale stricte de sterilizare și siguranță a pacientului, conform reglementărilor în vigoare ale Colegiului Medicilor Dentiști din România și Direcția de Sănătate Publică. Acestea sunt îmbunătățite cu elemente din protocoalele unor clinici stomatologice de referință din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța.
STOMESTET – DENT ESTET Transparency®
După prima vizită, pacientul primește un plan de tratament complet, analizat de medicul coordonator împreună cu o comisie formată din specialiști din ramuri diferite ale stomatologiei/interdisciplinare. Pacientul este astfel informat, în mod transparent, despre alternativele și tratamentele de care are nevoie, costurile finale și durata tratamentului cu implant.
STOMESTET – DENT ESTET Care®
Comunicarea și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient sunt baza unui tratament de implant de succes.
Înaintea începerii tratamentului, medicul evaluează starea sănătății dentare a pacientului și îl informează cu privire la planul de tratament.
Ulterior, echipa de Patient Care Coordinator® păstrează o relație constantă și deschisă cu pacientul, oferind siguranța și suportul de care are nevoie până la finalizarea tratamentului și ulterior, pentru mentenanță.
Elementele unui implant dentar
- Șurub
- Bont
- Coroana
Șurubul sau implantul dentar propriu-zis este o rădăcină artificială inserată în os. Acesta este baza dintelui și poate susține una sau mai multe lucrări protetice (coroane dentare).
Șurubul poate să fie realizat din titan, aliaj de titan cu zirconiu sau ceramică. Implantul poate fi folosit pentru înlocuirea unui singur dinte, atunci când susține o coroană, sau pentru lucrări protetice complexe, cum sunt cele de tip All-on-4® (reabilitare orală completă pe 4 implanturi).
Bontul face legătura dintre șurub și dintele artificial. Bonturile sunt specifice fiecărui tip de implant. Este important ca acestea să fie originale, respectiv de la producătorul care a realizat șurubul, pentru că o adaptare deficitară poate să ducă, în timp, la inflamații ale țesuturilor periimplantare sau la ruperea bontului.
Coroana constituie partea estetică a dintelui artificial. Se realizează în laboratorul de tehnică dentară, personalizat, în funcție de forma și culoarea dintelui natural.
Implanturile dentare vs. alte metode de tratament
Implantul dentar a fost lansat in 1952 si de atunci acesta a fost perfectionat si a devenit prima alegere a specialiștilor pentru înlocuirea dinților lipsă.
Pe lângă tratamentul cu implant dentar, există soluții temporare, mai puțin costisitoare, dar ineficiente pe termen lung:
- Punțile dentare sunt alegerea tradițională. O punte dentară presupune înlocuirea dintelui lipsă cu o lucrare protetică susținută pe dinții vecini. Proteza formată din trei coroane necesită în prealabil șlefuirea celor doi dinți sănătoși pe care este fixată.
- Proteza dentară mobilizabilă este o proteză mobilă care se sprijină pe gingii pentru a înlocui dinţii lipsă. Aceasta poate fi realizată pentru întreaga arcadă sau poate să fie parțială, pentru câțiva dinți. Aceasta accentuează resorbția osoasă și complică intervenția cu implant dentar ulterioară.
În ce cazuri este recomandat tratamentul cu implant dentar?
Implantul dentar este recomandat pentru înlocuirea unui dinte lipsă sau a unuia care nu mai poate fi salvat printr-un alt tratament recomandat de endodont.
Este recomandat să iei decizia la timp pentru a preveni pierderea de masă osoasă, deplasarea dinților, dar și alte efecte negative care pot avea un impact asupra sănătății dentare, aspectului facial și a calității vieții în general.
Implanturi dentare pentru toată gura
Pacienții care au nevoie să înlocuiască una sau ambele arcade dentare pot alege sisteme de protezare fixă. Pacientul poate beneficia de lucrări provizorii în maximum 24 de ore.
Implant dentar multiplu
Pacienții cărora le lipsesc mai mulți dinți sau care îi pot pierde din cauza gradului avansat de deteriorare, dar au gingii și țesuturile moi sănătoase, pot opta pentru implanturi multiple.
Implant dentar individual
În cazul pierderii unui singur dinte, acesta poate fi înlocuit cu un implant dentar care arată și se simte ca un dinte natural.